Revista 22 Jun. 2013RO

Organizatie: Revista 22

Format: Comentariu

Expert ROEC: Eugenia Gusilov

Data: 28 iunie 2013

De ce a pierdut Nabucco Vest competitia pentru gazul de la Shah Deniz II?

Astazi, vineri 28 iunie, la Baku a fost anuntata decizia oficiala a consortiului Shah Deniz (SD) in ceea ce priveste gazoductul ales pentru transportul celor 10 Miliarde metri cubi (Bcm)/an din Azerbaijan in Europa. Aceasta decizie era cunoscuta neoficial deja de miercuri cand OMV a emis un comunicat prin care anunta ca a fost notificat de catre SD ca oferta depusa de Nabucco Vest nu a fost selectata. Decizia marcheaza finalul discutiilor si eforturilor diplomatice din ultimii 10 ani si deschiderea Coridorului Sudic de Gaz European. Anuntul subliniaza totodata vulnerabilitatea strategiei energetice europene si dependenta acesteia de decizia unor state non-Europene cum este Azerbaijanul. Chiar daca Brussel-ul si-a temperat discursul de sustinere pentru Nabucco Vest, adoptand in ultima perioada o politica de echidistanta fata de cele doua gazoducte, esecul proiectului considerat strategic (Nabucco Vest) in favoarea celui strict comercial (TAP) indica subordonarea viziunii politice ratiunilor comerciale si reflecta influenta pe care o au producatorii non-europeni asupra arhitecturii midstreamului din Uniunea Europeana (UE).

Desi initial proiectul TAP era privit ca fiind oarecum inferior lui Nabucco Vest, in prima jumatate a acestui an ambele au facut progrese semnificative si au venit cu oferte foarte competitive pentru consortiul SD. De exemplu, ambele proiecte au oferit consortiului SD posibilitatea de a achizitiona 50% din actiunile companiei de transport daca este ales proiectul lor (NV, respectiv TAP). Ambele proiecte au aplicat pentru desemnarea de proiect de interes comun (Project of Common Interest, PIC) care vor fi eligibile pentru finantare de pana la 5.1 miliarde de Euro si eliberare de permise in regim accelerat. Competitia dintre cele doua a fost stransa.

Oficial, criteriile de selectie anuntate au fost: caracterul comerical, livrabilitatea proiectului, posibilitatea de a extinde capacitatea initiala (scalability), operabilitate, livrabilitate financiara, design ingineresc, aliniere si transparenta, considerente de politici publice. Dintre multiplele aspecte care pot fi analizate, ma voi axa pe alinierea interesele actorilor si circumstantele neprevazute care au influentat decizia finala, cum ar fi vanzarea DESFA catre SOCAR. In afara de avantajele arhi-cunoscute ale TAP fata de Nabucco Vest (distanta, diametru si respectiv cost mai mic), dupa parerea mea, factorul decisiv a fost o aliniere mai buna a intereselor companiilor din consortiului SD cu proiectul TAP. Doua elemente care au cantarit greu in decizia finala au fost:

• prezenta companiei Statoil atat in segmental de upstream cat si pe cel de midstream. In comparatie, nici una din companiile care formeaza consortiul Nabucco Vest nu este prezenta pe segmentul de productie. Operatorul Nabucco Vest (OMV) nu este prezent in upstream, in timp ce operatorul TAP (Statoil) este actionar in Shah Deniz;
• obtinerea accesului la reteaua de distributie gaz a Greciei (downstream) de catre SOCAR. Azerbaijanul si-a exprimat in repetate randuri in ultmii 2 ani dorinta de a avea acces direct la consumatorii europeni, iar achizitia DESFA de catre SOCAR raspunde acestui obiectiv. Nabucco Vest nu a avut o DESFA de oferit ca sa ‘indulceasca’ deal-ul pentru azeri.

Europa de Est (Bulgaria, Romania, Ungaria) este mai dependenta decat Sud Estul Europei (Grecia, Italia) fata de o singura sursa de import si era vazuta ca fiind o regiune prioritara din punctul de vedere al intaririi securitatii energetice si a diversificarii aprovizionarii cu resurse de gaz. Italia si Grecia, pe de alta parte, sunt piete aprovizionate cu Gaz Natural Lichefiat (GNL) din Africa de Nord si Qatar. In schimb, nici una din tarile de tranzit ale Nabucco Vest nu are un terminal pentru GNL. Aspectul de politica publica pare sa nu fi fost insa hotarator in decizia finala. In declaratiile publice, reprezentantii Nabucco Vest au subliniat intotdeauna caracterul de proiect European al gazoductului, spunand ca acesta raspunde cerintelor celui de-al Treilea Pachet al Energiei si contribuie la integrarea pietei energetice europene – un discurs orientat asadar mai mult catre UE decat catre membrii consortiul SD – entitate comerciala, cu interese in primul rand economice, si decident final. Componenta consortiului Shah Deniz ofera indicii suplimentare: BP si Total sunt singurele companii europene din consortiul producator, restul membrilor (SOCAR, Statoil, TPAO, Lukoil, NICO) sunt companii din tari non-UE (Azerbaijan, Norvegia, Turcia, Rusia, Iran) pentru care intersele proprii (si nu cele europene) primeaza.

Potrivit Platts, pana in august SOCAR, BP si Total vor deveni actionari in TAP, in care deja Statoil detine 42.5%. Astfel noul actionariat al TAP va fi format in proportie de 92.5% din companiile consortiului de productie. Trebuie spus ca atat TAP cat si Nabucco Vest obtinusera exceptarea de la prevederile legislatiei europene (cele care vizeaza dezagregarea si accesul tertilor la capacitatea conductei – Third Party Access, TPA). Astfel, Nabucco Vest primise exceptare pentru 50% din capacitate, in schimb TAP obtinuse o exceptare de 100% , ceea ce inseamna ca pentru TAP nu exista obligatia de a acorda acces tertilor (TPA) la capacitatea de transport a conductei.

Decizia de astazi nu inseamna neaparat moartea proiectului Nabucco Vest, care inca poate fi realizat, insa nu cu volume de gaz de la Shah Deniz II.